,,Dacă ar fi cu putință să ne privim cu ochii celorlalți, am dispărea pe loc.” Emil Cioran
E mult prea complicat să discuți toate variațiile simptomelor unei depresii, însă doar din ceea ce am trăit eu și fără a mai povesti cele întâlnite la alții aș spune că nimic nu poate fi mai chinuitor decât să numeri secundă de secundă pentru a trece ziua, iar apoi secundă de secundă pentru a trece noaptea. Nimic nu e mai confuz decât o mulțime de oameni care din ,,prea multă iubire” se înghesuie permanent să îți spună despre cât de oropsiți sunt alții și câte motive ai avea de fapt să fii fericit, iar ție pur și simplu nu-ți pasă și ,,nu vrei” să faci asta.
Pentru un depresiv se oprește timpul în loc, iar tot ceea ce-l înconjoară capată o rigiditate cadaverică pe care pare că nimic n-are s-o ma întoarcă. Nu mai contează nimic! Nici lucru, nici studii, nici familie, nici prieteni, nici mâncare, nici aspect, nici vorbele celor care ar vrea doar să apese pe un buton ca tu să fii bine și pe care, cumva, abia acum le înțeleg când pe o linie de plutire văd cam cum se simte cererea unui ajutor permanent de la alții ce cred nu numai că tu îi poți vindeca, ci că fericirea lor ori puținul acela de stare de bine poate răsări numai din tine.
Să trăiești lângă un depresiv e mai greu decât îi este depresivului să trăiască lângă sine și dacă-ți asumi cu adevărat iubirea față de acel om, fie că-ți este membru de familie, soț, iubit, prieten, ar trebui să-ți asumi și că validarea suferințelor lui nu va conduce spre nimic bun, dar nici invalidarea indicatoare către compararea cu ceilalți mult mai nedreptățiți de soartă.
Fiecare individ caută în ceilalți o emoție bună, stări de relaxare și detensionare pe care, evident, le găsim în cei ce ne sunt dragi și de la care știm că vorba bună va veni și fără prea mult efort ori fără prea multe semne de atenționare, însă când totul devine o tragedie, iar plânsul și suspinele devin singurele sunete ce umplu atmosfera se ajunge la un consum așa de mare de energie, încât simți fie că devii tu cel depresiv, fie că ar fi momentul să te retragi.
Printre sentimentele și stările ce definesc depresia se numără și gândurile suicidare care, odată verbalizate ori chiar puse în acțiune, fie ele sub o formă reală ori spre simularea unui act dornic de a ilustra gravitatea situației, aduc o responsabilitate enormă și nemaipomenit de greoaie pe umerii celuilalt pe care nimeni în lumea asta nu ar dori să și-o asume.
Gândul de a pierde pe cineva drag ne sperie chiar și prin firescul său, prin firescul ciclului vieții, însă vorbind despre gândul de a pierde pe cineva pe care, poate, am fi putut să-l salvăm este ceva de puțini dus și de mulți alții de temut și oricât ar fi de greu ceea ce cred că rămâne important ar fi luciditatea suportului depresivului de a-l îndemna spre vindecare, de a-l sfătui spre depunerea unor eforturi care să-l distragă de la concentrarea asupra propriului tragic, care să-l determine să își dorească într-adevăr revenirea, iar de acolo, cu pași mici, chiar poate începe vindecarea…
Like this:
Like Loading...
Mind`s shadows 