4MVK

Nu ți-am mai scris nimic că ți-am jurat să n-o mai fac,
Dar la cât mă știi de bine îți sunt iar pe catafalc
Să mă bucur pentru tine, te-am aflat sortita mea
Astăzi patru luni cu tine și mulți alți ani din viața mea!

Am învățat să mă trezesc cu tine, de adormit încă nu mi-e așa ușor
Și totuși mă încred în mine că spre tine
Am să găsesc cândva un drum să-ți fie ție dor…

În realitate, m-am resemnat demult
Și te-am primit ca pe-un trofeu de unic trup,
Deși doar eu știu zi și întuneric cu câtă greutate în suflet te mai duc.

La început te blestemam și declaram războaie,
Acum te mângâi și te rog ca sclavă ce îți sunt
Să îmi mai dai o zi arsă de-a ta vâlvătaie,
Măcar să mai respir chiar de doar tot mai crunt.

Mă arzi și mă târăști, îmi scrii pe piele și în gânduri,
Mă umilești continuu și ești fără de plictis,
Îmi rupi bucăți din mine și mă ții pradă în rânduri
Pentru fiole, prafuri și-un minut în Paradis…

Featured post

Ultima

Te-am pierdut oricum de la-nceput,
Iar dacă mă gândesc mai bine
Nu pot să spun că te-am avut.

Plecarea mea mă doare tare
Cât despre tine ai să vezi
O să îți treacă…
La fel cum mi-a trecut și mie
Când mi-am tot zis
Las’, o să treacă!

Am dus-o așa mai mult decât aș fi crezut
Pagina asta mi-aș fi dorit demult s-o rupt
Să ard din poezii și să păstrez doar ce-am pe trup
Să te îngrop apoi pe tine cum face și pădurea
Cu strigătul de lup…

Am scris aici ultima oară și mi-am primit schimbarea așa frumos
Cum mă vezi tu pe dos, eu mă văd armonios
Că în sfârșit îmi recunosc oglinda fără s-o compun piesă cu piesă
Îmi iau adio de la toți, de la frumoasa mea adresă!

Featured post

Ceva

Și nici nu știi ce tare doare
Că s-au întors și eu n-am vrut
Și m-am ferit de-această desfătare
Prin care ani de zile pastilele m-au dus.

Și nici nu știi ce mă înfrânge
Și nici nu cred că e ceva
Că-n timp ce tu rănești și mă numești înger
Eu beau un vin dintr-un pahar adus de Rău la masa mea.

Și nici nu-ți pasă, nu te doare
De ce-ar conta când pentru tine
Când este noapte e-ntuneric,
Iar eu îmi țes că sclava filme.

Și tot continui să mă joc
Și tot fac umbre pe pereți
Și-mi fac altar diavolesc
Dragă, iubito, mă întorc!

Și, vai, ce dor mi-era de tine
Că te-am simțit că pe acasă
Tu mă-mbătai, iar eu urlam
Și numărăm sticle pe masă.

Și, vai, ce dor îmi e de parcuri
Și de spitale, doctorași
Și de cătușe și de chingi
De zâmbetele din oraș.

Și ce mă bucur, de fapt doare,
Oricum am știut adevărul
Ce să vii tu în lumea mea
Când știi să treci doar semaforul?

Tu cu durerea nu te pui,
Nici n-o cunoști, copil naiv
Și încă doare, arde tare,
Ah, am rămas tot primitiv!

Featured post

Terapie

Subiectul meu de terapie
Cândva te vorbeam în ședințe
Despre iubire, tragedie,
Acum reale umilințe.

Te creionasem cu cărbune
Și te păstrasem loc de cinste
În pieptul meu un veșnic june,
Iar în război bătrân cu minte.

Mă dau uitării, încă plâng
Îmi ling din răni tot cu rușine
Și-mi amintesc cum povesteam
Întregii lumi de noi, de tine…

Eu te-am ales tocmai în noapte
Crezându-ți vorba jurământ
Când totul fu’ doar o iscoadă,
Iar mie acoperământ!

Featured post

Hijab

Pășind pe piatra de soare-nfierbântată
Mă așteptam timid de bărbați să fiu certată,
De femei să fiu privită într-un mod neiertător
Că hijabul nu mi-l port cum cere cultura lor.

Nici n-am îndrăznit s-o fac!
Prima oară a fost batic,
O eșarfă transparentă
Dintr-un voal, dintr-un butic
Și-ncercam cu stângăcie
Să-l așez frumos și demn
Să nu vad vreun chip islamic
Judecându-mă ca lemn!

Eu speram să mă-ncadrez
În lumina lor cea albă
Ce din marmură-mi ieșea
Zi de zi în calea arabă
Eu speram să fiu primită
Ca și cum aș fi de-a lor
Și cu zâmbet au făcut-o
Că uitasem de decor.

Mă simțeam din peisaj
Și uitasem cum purtam
Dragul meu batic pe cap
Ce mereu îl așezăm
Și uitasem c-am venit
Doar să-i vizitez puțin
Și-am rămas cu sufletul
Tot nisipul să-l sprijin.

Mă gândeam la soarta mea, la viitorul meu aici,
Din deșert mă nasc și eu, aici simt că am lipici
Chiar de port în suflet Zeu, altul decât pe Allah
Acum știu că e și-al meu adoratul lor hijab.

Featured post

Mvk2

Ai fi putut să te gândești că e ultima oară
Și nu ți-o spun ca să te cert, dar chiar îmi pare rău
Eu ți-am tot spus să crezi că viața mie mi-e impară
Și că nu pot să știu ce vrea mâine Dumnezeu.

Mi-ar fi plăcut să nu plec să fim certați
Să-ți spun, să spui ce am de spus și să ne fie bine
De multe ori când mă culcam știam
Că poate fi ultima noapte, ce-aș mai fi vrut să fie totuși mâine…

De-aș fi avut șansa la un ,,la revedere”
Ți-aș fi strivit fața în palme să ai vibrația ce o simt,
Tot cea de îți promit, îngerul meu, pășind pe străzi o s-o mai simți!

Îți jur curat și fără minciună că am să te-ngrijesc de sus
La fel cum tu când eu trăiam o tot făceai cu gând nespus
Am să mă îngrijesc de tine ziua să fii doar zâmbet, bunătate,
Iar noaptea când te pui la somn să mă mai simți la tine-n brațe!

Featured post

Mască

Nu vreau oricum să vă mai văd vreodată,
Iar de-am avut vreo datorie, mi-am plătit-o
Nu doar că n-am cerut, știam de ce-am făcut-o
Și am rămas trecut, altă necunoscută!

Îmi pare rău că v-am lăsat așa,
De fapt știu foarte bine, nu simt niciun regret
Păcat că n-am făcut-o de mai demult, de-atunci
Și-am stat atâția ani liniștea astea s-o aștept.

Eu nu tânjesc după iubiri, după părinți, prietenii
Eu nu tânjesc după nimic, poate de liniște să pic
Poate pe ea să o doresc, să o-nțeleg mai diferit
Decât poți tu ce nu mi-ai fost oricum fidel, nesuferit!

De m-adăpați, plecați acasă! Urăsc tradiția de morți
Și n-am nevoie nici de drumul cu văduvă-n cale să-mi scoți,
De te prefaci că-mi dai pomană, să-ți amintești, mi-ai dat în viața,
Acum îți cer doar să mă uiți, să-ți lepezi masca de pe față!

Featured post

Mvk

M-am gândit de foarte multe ori că ar putea fi ultima
Și mai ales când te-am aflat… am început să cântăresc
Cum să mai fac, cum să culeg, măcar puțin să mulțumesc!

De data asta mă gândesc la mine,
Că pentru alții am tot gândit cu anii
Acum când mi-e puțin mai bine
Văd un final de drum și cum se numără-ncă banii!

La capul meu stau multe dureroase
Unele-nțeapă, altele se topesc
În trupul meu și par să mă ajute
Când eu de fapt pe zi ce trece
Încă puțin mă ofilesc!

Și n-am să spun durerea mea cuiva
Și n-am să plâng să cer iubirea voastră
Am tot ce vreau și-s pregătită de final
Îi mulțumesc doar Lui c-a știut să mă-ntărească!

Featured post

Dame

Știu că de te-ar întreba o alta
I-ai spune c-o numeai așa din fantezie
Poate să scapi puțin de gura ei
În niciun caz că ți-era ție
Vreun drag ori dor s-o pomenești așa prin casă
Azi spui că nici nu ai iubit-o,
Ieri altora că e frumoasă
Și mie tot așa mi-ai povestit-o!

Trezește-te, bărbate și fă din tot ce ai
O casă cu-mplinire, o poartă pentru Rai
Dă de pomană-n ceruri, să-ți fie cu iertare
Eu astăzi nu mai sunt, umilința-i a matale.

De-am fost cândva femeia ta
Și mi-ai vorbit măcar o dată
De cum pe alta n-ai iubit,
Că eu ți-s înger bun de fată
Azi nu mai sunt și ai plecat
În alte brațe săruți palme,
Mai amintesc, iubitul meu
Ești pierzător în joc de dame!

Featured post

Humă

Sub piatra de mormânt timidă
A unui trup sfrijit de vreme
Stă o copilă spre odihnă
În huma ei făr’ de probleme.

Și nu se-ncumetă nici cerul
Să nu o plângă-n astă zi
Să-i amintească cu mult dor
Ce mult și-ar fi dorit copii.

Sub piatra asta de mormânt
Se odihnește fata ta
Și nici nu știi ce dor îți poartă
Cum strâns în ea te aduna.

Și nici nu știi cum te culege
Și cum te coase din priviri
Pe sânii ei, te poartă-n ceruri,
Iar tu o porți în amintiri!

Îi pare rău, ar mai fi stat
Măcar să-ți simtă noaptea brațul
Iubirea pură, dragostea
Și mângâierea și nesațul!

O doare tare, n-ai ce-i face
Tu de acolo n-o mai scoți,
Iar de mai e, tu, dragul meu
Împărățește-o așa cum poți!

Ea te-o veghea oricum de sus,
Chiar de-n pământ dezmeticește
În timp ce trupul ei flămând
Ușor, încet îi putrezește!

Featured post

Pe barcă

Pe dealul unde talpa-mi calcă
Sunt chiar acum în gândul meu,
Iar tu venind din larg pe barcă
Te tragi ușor spre noi mereu.

Îmi amintesc de ziua-n care
Am adormit și am visat
Fetița blondă care-n vis
Părea că-s eu și m-a mirat.

O priveam blând, cu ochii umezi
Mă străduiam să n-o rănesc,
Să știu s-o mângâi, s-o hrănesc
Cu pasul meu cel strămoșesc.

Simțeam că-i tristă, ca-ntr-o veste
Ce-o aștepta de la-nceput,
Dar nu știa cum e pe creste
Așa cum Iadu-i la debut.

Voiam s-o fac să știe sigur
Că-n urma ei mereu voi sta
Și, totuși, fata mea cea mică
Nemulțumită îmi părea…

De-odată-n vis s-a prefăcut
Că un bărbat ne luase-n brațe
Te conturam nepriceput
Și tot speram sa ne agațe.

Și te-am strigat întâi pe nume
Doar ca să văd de îmi răspunzi
Apoi te-am luat în a mea lume
Unde știai cum să pătrunzi.

Din ziua aia ne-ai știut
Și ne-ai încununat la piept
Suntem aici, doar tu și eu…
De n-am fi NOI, ar fi nedrept!

Featured post

Suntem acasă

Te uiți la mine lung și trist
Și mă întrebi despre ce-i viața
De parcă-aș ști eu, muribund,
Să îți explic ce e dulceața!

Te uiți la mine și îmi ceri
Ca un copil fără de minte
Să-ți spun ce nu-i și că-i ce speri
Dar toate astea ar fi cuvinte.

Te uiți la mine și n-ai vlagă,
Iar mila asta simt cum seacă
Și ce nu am în mine viu
Moartea mi-i sora ce mă-neacă!

Te uiți la mine și aștepți
Să ne trezim ca din coșmar
Te las să dormi, să mai visez
Eu te aștept sus la altar!

Iar de o fi mult prea târziu
Oi fi apoi a ta mireasă
Eu te aștept și știu că vii
Unde e NOI, suntem acasă!

Featured post

Domnului Comandant

Să-i spui, te rog, ceva Domnului Comandant!
Că de vei lăcrima la bord nu ți s-a dus din bărbăție
Și că-ntr-un colț de lume trist plânge a ta femeie scriind o poezie!

Să-i spui, te rog, cum ne iubim!
Cât de bolnav îți port eu totul ție
Și cum seară de seară tot iți scriu…
Ce-i pasă lui că ne desparte atâta drum?
Când desenați pe hartă kilometrii-s o prostie…

Să-i spui, te rog, Domnului Comandant
Că nu-i crimă mai mare-n lume decât e dorul de soție,
Să-i spui că n-are el simți c-atunci când tu privești în ape
Tu vezi doar dansuri de copii și-n poze tot ce ne desparte,
Să-i spui că n-are niciun drept să-ti ia din zâmbetul timid
Oricum afară ești tot tu, dur, brav, onest, puțin arid
Pe dinăuntru… te știu eu, cum nimeni nu te-ar putea ști
Când suntem noi, ne transformăm, perechea lumii, doi copii!

Featured post

Pitici

Mai știi când ți-am dormit la piept
Și tu te bucurai că-i bine?
Când mă aveai ca pe un drept
Și-ncă mă ai doar pentru tine!

Mai știi cum ne-am promis viitor?
Și cum ți-am spus, iubitul meu
Că nu-mi ești doar un vis nebun,
Ba chiar pământului meu Zeu.

Mai știi în apa noastră clară
Cum ți-am jurat pentru vecie
Că am să fiu femeia ta,
Iar tu acela dintr-o mie?

Mai știi cum seara mă cuprinzi
Și îmi promiți de ziua-n care
Vom fi mereu doar tu și eu
Iară distanța doar uitare?

Mai știi ce lin te sărutam?
Când te chemam în pat cu dor
Să te dezmierd și să te am,
Iubitul meu, de somn ușor!

Mai știi că ți-am jurat credință?
Vreau să-mi fii tu ce-alții n-au fost
Sau, mai precis, îți spun, iubire
Să-mi fii tu soț, iar pe de rost
Să te cunosc cu discrepanță
Să te miros din mângâieri
Tată pentru copiii mei,
Nu știi ce-aștept să fim noi trei!

Iară de viața ne-o culege
Și ne-o aduce alții mici,
Noi îi primim, sufletul meu,
Ei sunt doar roade drept pitici,
Ei ne-amintesc de suferința
Pe care-am dus-o atâția ani
Ca-ntr-un final să trăim noi
Și să uităm de șarlatani!

Featured post

Dumnezeul meu

Te iubesc așa de mult cum niciodată n-aș putea
Să recunosc sau să te strâng de dor ce am în palma mea
Și te iubesc așa cu foc că nimeni n-ar putea cuprinde
Cum de-mi mai stă inima-n loc gândindu-mă mereu la tine.

Te iubesc așa de mult că din iubit mi-ești Dumnezeu
Și Dumnezeu te-ai prefăcut ușor în Universul meu
Eu te iubesc așa de mult cum nimeni n-ar putea pricepe
Doar că n-ai cum și nu-i lumesc să fie cât n-ai înțelege.

Și te iubesc așa de mult că îmi ești tot, o alinare
Îmi ești cântare, veșnic râd, știind doar că te văd în zare
Si-oricât de multe am petrece, tu vei rămâne totul meu
Noi peste toate oricum trecem, sufletul meu de Dumnezeu!

Featured post

De înlocuit

Oamenii te-nlocuiesc ușor
Că-i țesătură de mătase ori zala unui cavaler
Să fugi de tot ce se mai coase!

Să nu păstrezi, fetița mea, privirea ta în jos vreodată
În fața vreunui muritor ce nu te-a prețuit curată
Să nu te-ncrezi în jurăminte, să te ferești de-orice povești
Într-un final toți vor pleca, iar tu tot singură îmi ești.

Tu nici nu știi ce fericită te regăsești de fapt în lume
Că-n timp ce toți se plâng de oameni, ție nu-ți pasă doar de sume
Și nu-i aduni ca pe obiect, și-i prețuiești dacă îi ai,
Iar dacă nu, tu înțelegi, ăsta e cursul unui trai!

Featured post

Diagnostic

Și nici măcar nu mai simțeam cum pielea mi-era înțepată
Tăceam și-n gând mă amuzam de cum se-ntâmplă înc-o dată
Și nici măcar nu mai voiam să-ncerc să aflu, să cunosc,
Dar continuam, eu, pentru tine, să nu îmi spui că nu am fost…

Nu-nțelegeam cum toate-s bune și, totuși, toate mă dureau
Nu-nțelegeam cum nu-s nebună, dar diagnostic nu aveam
Nu-nțelegeam cum tot se-ntâmplă și o soluție nu găsesc
Și parcă-n ele cât mai umblu, din ce în ce mă rătăcesc.

Speram râvnind ca într-o zi să aflu orice adevăr
Indiferent de cum ar fi să fiu dovada tuturor
Că nu mi-au fost închipuite și doar să știe că negau
O realitate mult prea crudă cu care, încă, mă mândream…

Iar de rămân să cred în mine și de o cheie nu oi da
Am să continui fără ceilalți până ascunsul voi afla,
Am să încerc să aflu poate ce pentru alții n-avea rost
Doar să conving pe al meu suflet că în zadar nimic n-a fost!

Featured post

Nefericit

Ai fost nefericit vreodată că ți-ai trăit numai un gând?
Că n-ai lăsat în urma ta din bucuria vreunui sfânt?
Ai fost nefericit vreodată, printre străini te-ai numărat?
Tot încercând să te descoperi… în valuri reci te-ai înecat…

Ai fost nefericit vreodată și-ai aspirat la ce nu ai?
Și te-ai gândit că tot ce faci nu-s bune pentru al tău trai?
Ai fost nefericit vreodată și-ai încercat să te privești?
Știi pentru tine nu sunt roade, dar pentru alții ai povești…

Featured post

Copil

Cândva am fost și eu copil
De ce nu poți gândi la mine
Să mă ajuți ca să mai fiu
Ce aș fi vrut mereu pe mâine?

Cândva am fost și eu iubit
Un suflet cald de neclintit
Încet, încet m-am destrămat
Și-acum doar tu ești fericit!

Cândva am fost și eu copil
Parcă-ți păsa mai mult că doare
Acum că-s mare tu nu știi
Cum tot se lasă cu sudoare…

Featured post

Povara de a trăi lângă un depresiv

,,Dacă ar fi cu putință să ne privim cu ochii celorlalți, am dispărea pe loc.” Emil Cioran

E mult prea complicat să discuți toate variațiile simptomelor unei depresii, însă doar din ceea ce am trăit eu și fără a mai povesti cele întâlnite la alții aș spune că nimic nu poate fi mai chinuitor decât să numeri secundă de secundă pentru a trece ziua, iar apoi secundă de secundă pentru a trece noaptea. Nimic nu e mai confuz decât o mulțime de oameni care din ,,prea multă iubire” se înghesuie permanent să îți spună despre cât de oropsiți sunt alții și câte motive ai avea de fapt să fii fericit, iar ție pur și simplu nu-ți pasă și ,,nu vrei” să faci asta.

Pentru un depresiv se oprește timpul în loc, iar tot ceea ce-l înconjoară capată o rigiditate cadaverică pe care pare că nimic n-are s-o ma întoarcă. Nu mai contează nimic! Nici lucru, nici studii, nici familie, nici prieteni, nici mâncare, nici aspect, nici vorbele celor care ar vrea doar să apese pe un buton ca tu să fii bine și pe care, cumva, abia acum le înțeleg când pe o linie de plutire văd cam cum se simte cererea unui ajutor permanent de la alții ce cred nu numai că tu îi poți vindeca, ci că fericirea lor ori puținul acela de stare de bine poate răsări numai din tine.

Să trăiești lângă un depresiv e mai greu decât îi este depresivului să trăiască lângă sine și dacă-ți asumi cu adevărat iubirea față de acel om, fie că-ți este membru de familie, soț, iubit, prieten, ar trebui să-ți asumi și că validarea suferințelor lui nu va conduce spre nimic bun, dar nici invalidarea indicatoare către compararea cu ceilalți mult mai nedreptățiți de soartă.

Fiecare individ caută în ceilalți o emoție bună, stări de relaxare și detensionare pe care, evident, le găsim în cei ce ne sunt dragi și de la care știm că vorba bună va veni și fără prea mult efort ori fără prea multe semne de atenționare, însă când totul devine o tragedie, iar plânsul și suspinele devin singurele sunete ce umplu atmosfera se ajunge la un consum așa de mare de energie, încât simți fie că devii tu cel depresiv, fie că ar fi momentul să te retragi.

Printre sentimentele și stările ce definesc depresia se numără și gândurile suicidare care, odată verbalizate ori chiar puse în acțiune, fie ele sub o formă reală ori spre simularea unui act dornic de a ilustra gravitatea situației, aduc o responsabilitate enormă și nemaipomenit de greoaie pe umerii celuilalt pe care nimeni în lumea asta nu ar dori să și-o asume.

Gândul de a pierde pe cineva drag ne sperie chiar și prin firescul său, prin firescul ciclului vieții, însă vorbind despre gândul de a pierde pe cineva pe care, poate, am fi putut să-l salvăm este ceva de puțini dus și de mulți alții de temut și oricât ar fi de greu ceea ce cred că rămâne important ar fi luciditatea suportului depresivului de a-l îndemna spre vindecare, de a-l sfătui spre depunerea unor eforturi care să-l distragă de la concentrarea asupra propriului tragic, care să-l determine să își dorească într-adevăr revenirea, iar de acolo, cu pași mici, chiar poate începe vindecarea…

Featured post

Arătare

M-am îmbrăcat cu cea mai frumoasă rochie
S-a așezat greu pe trupul meu golaș,
Iar sânii mici mi-i sufoca simțindu-mă pe muchie
Și întrebând de mi-oi mai fi tânărul meu ostaș.

Mă uitam lung în depărtare de ai să vii să mă privești
Iar mintea năștea arătare cum n-ai văzut nici în povești
Mă sprijineam de un pian la care îmi cântai cândva
Ce fericiți eram, iubire, ce bine jucai dumneata!

Mi-am ridicat pe la genunchi din materialul negrei fuste
Verificându-mă la toc de mă mai ține printre muște
Cum funerarul dă târcoale, îl simt și-ncerc să mă feresc
Și totuși intră adânc pământ pantoful meu spre jos ceresc.

Featured post

Comparându-mă

Eu comparâdu-mă cu ceilalți m-am pierdut de tot
De und’ să știu cine sunt eu când în mulțime nu mă pot
Nici recunoaște, potrivi ori părtini vreunui complot
Deci cum să știu ceva de mine, iar spre concluzii, ce să scot?

Eu comparâdu-mă cu ceilalți am cam uitat să-mi conturez
Puținul ce-mi placea la mine, acum urâtul venerez
Oi înceta vreodată oare să mă așez sub mari mulțimi?
Deși cunosc că pot, știu bine, să fiu deasupra în lumini!

Featured post

Islam

Era în jur de două dimineața și nu puteam să dorm cu gândul la plecare
Și parcă fiecare gând de-al meu mă trimitea în depărtare,
Parcă ce zăcea în mine era o simplă pregătire
Dusă în multe zile, în ani, doar să ajung acum la tine.

Mi-ai arătat că locul meu nu-i musai într-un braț de patrie,
Că-i important și crezul meu și ce simt eu că mi-e aparte,
Că de-nțeleg să strălucesc într-un alt colț de lume-ascuns
E dreptul meu ca drumul tot să mi-l întind cum ar fi uns.

Mi-a fost cam greu să-mi vreau plecarea,
Acum mă mut nu doar cu trupul,
Încet, încet mă strâng pe mine
Și-mi car și sufletul și duhul
Și mă visez ca realitate, cum lângă tine știu că am
Nu doar curaj, citiri de soarte, ci noi iubiri pentru islam.

Featured post

Problema cu naivitatea

Problema cu naivitatea e, în primul rând, că nu-nțelegi că nu poți fi eroul întregii omeniri și, mai mult, că oricât ai încerca să sapi și să îngropi întunericul cuiva, el va ieși oricum la iveală atâta timp cât groapa nu se face cot la cot.

Până s-o simt pe propria piele mi se părea mai plauzibil să aplec urechea stric la vorbele medicilor, a celor pe care îi consideram competenți fără a realiza că nimic nu poate bate experiența. Deci nimic nu-mi poate fi povestit mai veridic decât ceva ce vine din gura unui care o mai trăise.

Credeam la începuturile ei că e șansa perfectă să fiu în sfârșit iubită, acceptată, șansa perfectă pentru a găsi un vinovat ori de câte ori mi-aș fi descoperit o incapacitate și ușor, ușor m-am afundat într-u lume lugubră față de care simțeam o dulceață demnă de delir.

N-am crezut niciodată că o să pot zace la pat cu lunile, n-am crezut niciodată că o să simt că asta e ceea ce merit să mi se întâmple ori că nimic din ceea ce făcusem nu are de ce să mai conteze pentru că, în sfârșit, îmi găsisem calea.

Am învățat că cele mai crunte depresii nu-s nicidecum în spatele pereților unde urlă fumul de țigară și muzica tristă, ci acolo unde zâmbetele și hohotele de râs nu se mai termină, în timp ce pe interior moare încet un suflet.

Indiferent de opiniile celor avizați eu cred cu tărie că depresia e singura prietenie pe care o câștigi pe viață, irecuperabil, însă nu în ultimul rând, singura prietenie care înțelege să doarmă odată ce înveți să o înțelegi, să o accepți, să nu o refuzi și să nu o condamni, la urma urmei… nici măcar n-ați vrut să vă întâlniți.

Ce-am mai învățat de ar avea folos cuiva ar fi că odată ce îți culci prietena pe viață ar fi bine să înveți cum să-ți adormi spiritul solidar exagerat, să înveți să pleci când nu ai ce culege, să înveți să lași în vând când nu se prinde rădăcina și, mai ales, să lași în urmă orice trigger, oricât ar durea, atâta timp cât nu numai că nu ține de ființa ta, ci nici nu poate fi controlat vreodată spre direcția loviturii corecte.

Dintr-un pasaj despre depresie sau dintr-o zi, oricare alta, în care te-am mai adormit puțin, iubito!

Featured post

Ți-am scris târziu o poezie

Și nu întâmplător, copile, ți-am scris târziu o poezie
Am așteptat să-ți treacă ziua, să te cinstesc puțin, stai, piua!

Nu te mai crede cuviincios să faci pe toate doar cum vrei
Și mai oprește-te să simți și fiori reci, să vezi scântei
Nu te mai plânge-n brațe dulci crezând amarul că-ți îneci
Doar bucuria o înfrângi, tristeții dragi, tu, nu-i mai pleci!

Nu mai rodi a tale vorbe printre adulții cei bătrâni
Și nu mai cere milostenie de înțelept de la cei buni
Nu te mai crede neînfricat și-adu-ți aminte cum făceai
Păcate grele, vorbe slute, greșeli micuțe când plângeai
Nu ne mai cere nouă scuze, tu doar asumă-ți ce trăiești
În sânul tău, da, ești copil, dar pentru noi adult te crești
Nu te mai răsfața cuminte, nu te mai cerne din priviri
Nu te mai face că nu știi că la final sunt amintiri!

Featured post

Cu fiecare

Cu fiecare ploaie te simțeam frigul iubirii
Mireasma mea de dor și temerea despărțirii
Cu fiecare tunet te chemam mai des acas’
Să vii, să-ți fiu fragilă, tu eroul din impas.

Cu fiecare strigat mă-ntăream să știu că-n tine

Tu mă țineai amețitor ca pe povestea scrisă-n rime
Cu fiecare dor te simțeam tot mai departe
Cu drag mă dezmierdai și mă desprindeai de moarte.

Featured post

Mult

Aș vrea mult să pot s-o fac mereu
Când îmi vine să te cert, să-mi vină și momentul greu
În mintea mea s-apară-n grabă
Ultima clipă anunțată
Oare-aș mai fi tot supărată?
Oare-aș mai fi o răsfățată?

Îți las asta ca pe un scurt adio
Să spunem că încerc să te previn cumva
De-o fi să plec, rămân de fapt cu tine,
Dar nu uita ce-am zis demult, cândva.

Sunt pregătită! Mi-e frică doar de ce nu știu
Mă sperie gândul de dincolo, ce n-o mai fi când nu sunt viu,
Dar cât te simt la mine-n palme sunt încă bine,
Viața mea… e pe de-a-ntregul despre tine
Nu mai e mult și sunt a TA!

Featured post

Cucuvea

Poate că dacă ți-aș vinde o bucată din mine ai înțelege și tu
Cum e să te porți prin lume întrebându-te de oi fi eu sau poate nu…
Și cum prin gara-n unde treci să nu cunoști măcar o mutră
Ce să-nțelegi? Ești mult prea mic să înțelegi că-mi este slută.

De nu-nțelegi și vrei a-mi pune vreo întrebare… uite-așa
Când e să doară nu-i aievea ori pentru ei sau dumneata
Când e ca-n cântec disperată s-apară grabnic cucuvea
Să nu mă uiți, sunt eu, pătată, finalu-i bun, primesc așa!

Featured post

Vorbă

Cea mai frumoasă vorbă acum e, cred, că m-ai uitat
Că nu mai știi și nu mai vrei nimic din mine
Și că nimic din ce am eu nu te mai face a fi bărbat
Cea mai frumoasă vorbă acum îmi pare doar despre trecut
Și-oricât regret, îi despre mine, despre c-am vrut, c-am cunoscut..

Cea mai frumoasă vorbă-mi pare acum sare pe rană
Și oricât mă doare și mă-ncinge o ling cu dor cum mă îndeamnă
Îmi țin în palme amintiri și clipa ce-o rămas cu bine,
Iar tu nu știi și nu vei ști că ce-am pe trup îi despre tine.

Cea mai frumoasă vorbă ar fi acum despre foste iubiri
Despre de câte ori am încercat să fiu credulă
Și să m-arunc învolburată în spuma mării, ai să vii?
De vei mai fi tu, n-oi fi eu, ți-am fost cândva, ți-am fost destulă!

Featured post

Sau

Sau prea multă credință că va fi bine
De am începe toți cu ,,sau” nu ar mai fi așa de rău, ce bine!
Că totuși de mi-ar ști secretul s-ar potoli dușmanii mei
Să mă mai caute cu dreptul sau să mă vrea din flori de tei.

,,Sau” am tot spus când am simțit un val aproape
De mi-a fost frică să trăiesc și am găsit liniștea-n moarte
,,Sau” am tot spus când te-am chemat, de fapt eu mă strigam pe mine
Tot singură-mi știam mai clar mersul și truda… nu-s de tine!

Sau am să încep și de nu am de-ales
Doar ca să caut să născocesc dintr-o privire
Pe toate de le am și le-am ascuns adânc
Când tu credeai că mă răsfăț, dar eu încet mă sting, mă frâng, ce adormire!

Featured post

Să mai pot să te corup

Trăgând dintr-o țigară am început să mi te imaginez
Nici primul fum și nici întâia oară când fumez așa de prost și te minunez
Și, totuși, fumul ăsta alb de îl rețin la mine-n trup
Pentru-n minut îl simt ca tine, dar tu deja mă știi prea bine ca să mai pot sa te corup.

Când ai plecat te-am rugat numai un lucru
Să-mi lași parfumul și sticla goală de coniac
Atunci când beau și plâng tristă pentru tine
Să-mi amintesc că eu n-am vrut să mă împac.

Știi? Să-mi fii coloană ruptă, da, te prefer, dar până când la șchiopătat?
Când nu poți ști de-i pace ori e luptă ce să mai fie-n toamnă din noi de semănat?

Featured post

Inevitabil

Treceam uneori inevitabil pe lângă locul unde am aflat
Și-mi aminteam indubitabil clipa aceea care m-am schimbat
Când am ajuns să te pricep și să descopăr ce mi-ai zis
Ca fiind numai minciuna unui bărbat de care atunci m-aș fi dezis.

Alteori, când vedeam marea, puteam să plâng ca niciodată pe uscat
Îmi simțeam visul și chemarea ca un dans vechi revigorat
Mai renunțam puțin la tine, iar la apus mă întorceam
Cum să trăiesc eu fără tine când toată vina o purtam…?

Featured post

Seceriș

Am început să scriu mai rar…
Înainte parcă scriam doar pentru tine
Și-oricat te-aș fi-necat într-un pahar de vin amar
Îmi aminteam tot zâmbetele printre multe suspine.

Am început să nu mai scriu așa de des
Știam oricum că ai pe-altcineva
Că marea-n ochii tăi e-acum a altcuiva,
Că eu am încetat să fiu călăuza ta.

Am început să scriu tot mai năuc
Să nu mai folosesc artificii ori vreun truc,
Să mă gândesc la tine cum în schimbul unui vis
M-ai transformat în marfă și apoi…în compromis.

Am început să nu-ți mai scriu așa frumos
Și să te mint că-s bine, iar tu știi al meu miros
Mă răsucesc de patimi, mă dau de-a curmezișul
Am fost doar o perioadă, iar pentru unii… secerișul.

Featured post

Stânga

Și nu-i despre încredere și nu-i despre migală
Ori realitatea frântă ce-ncerci să o blestemi
Și nu-i despre vreo luptă ori suflet de zicală
Încerci doar să mă curmi din al vieții tandem.

Nu poate fi de vis ori despre-o oră pură
În care te-ai dezis de masca ta cea dură
Nu poate fi de lacrimi, nu poate fi de horă,
Dar poate fi de ghici zilelor carnivoră.

M-afundă a tale ceasuri și mă dezic de mine
Ție mă-nclin umil și zac printre suspine
Renunț la nemurire și-mi chem strânsoarea morții
Uitând pe cei ce-au fost cândva paznicii porții.

Să vii de-a dreapta mea… că stânga-mi este locul
În ea-mi zace destinul și-mi surâde norocul!
Să vii în poala mea, din spate te cuprind
Încet te-oi coopta Iadului meu cu jind.

Featured post

Mască

La-nceput un joc ciudat,
O provocare știind că mă intrigi
Apoi, vorbind naiv despre un condamnat,
Ai început să fii victima unei verigi.

Privindu-te cu patos,
În mine-ți mușcam buza
Și mă gândeam cum pielea-ți
Pe mine s-ar așterne
Ori cum ți-aș ridica
Cu multă frică bluza
Să văd ce îmi ascunzi
Sub masca de vecerne.

Pe trupul tău atâtea semne,
În mine-acum te-ntipărești,
Iar eu te iau la sânul meu
Rugând să nu te-ndragostești.

Și, totuși, cum ar fi să uit?
Cum te-am atins și te-am simțit
Și cum păreai lipit de mine,
Cel ce mi-a fost poate sortit?

Și cum să uit privirea-ți caldă?
Ori stânjenirea de copil,
La brațul tău m-ai vrea de doamnă,
În suflet să-ți fiu cer senin…

Featured post

Și te iubesc!

Și… te iubesc!
Și oricât te-ai depărta rămâi al meu țel nefiresc
Și când spre dimineață firea-ncep ca să mi-o simt
Și te croiesc cu-a mea dulceață să te păstrez, să te alint!

Te iubesc! Cum n-am știut că El permite
Și cum credeam c-ar fi gelos întreg pământul, primenite
Ți-am pregătit vorbele mele, fapte-ți așez doar la picioare
Când sufletu-mi urlă de foame tu rămâi unica mâncare!

Și te iubesc și nici n-am să-ncetez vreodată
Că ce-ai nutrit în mine-i sfânt
Mă știu de sus aleasă-ți soartă
Și te iubesc, cu fapte, în suflet și în gând
Eu sunt aici, am fost și-atunci
Și-ți voi mai fi… îți jur plăpând!

Featured post

Contrabandă

Sunt bine! Te rog doar să mă uiți…
Să nu mai știi nimic de mine
Să fim doar doi necunoscuți!

Acum că am privit ‘napoi
Te-am regăsit, dorința mea
Nu știu cum de te-am părăsit,
Dar m-am întors și sunt a ta.

O, Doamne! Ce mult mi-ai lipsit
Și cum te simt că-mi curgi prin vene
Când doi ani doar am pribegit,
Iar fără tine a fost alene…

Hai! M-am întors, regina mea!
Și mă ofer din nou ofrandă
Sunt mult mai bună, altceva
A negurilor contrabandă.

Featured post

Latentă

Vezi? Ți-am spus c-o să se termine
că de mă ții în fiori reci
mă duci spre rău ca să mă domine!
Ți-am spus că dacă nu-ntreții
un foc ce-a ars doar pentru noi
încet, încet el va pieri
și-așa… ne pierdem amândoi.

Acum… când patima mi-e gata,
când mi-am mărturisit păcatul
sunt alta nouă-n Iad, sunt fata
ce-a făcut pact facil cu Dracul
și ai s-o vezi în celelalte,
în orice vals ai s-o creezi
ca pași de dans, priviri casante
pe veci ai s-o divinizezi.

Simți? Căldura mea-i latentă
și pare a se frânge de toții pereții reci
de mi i-ai ridicat demult ca o beretă
pe cap să știu s-o port, dar tu?
Tu știi să pierzi?

Adio, dragul meu! Sau… să-ți dau cu revedere?
așa te-aș blestema, în mine fiare să zbiere
când te-oi vedea odat’ la braț cu-altcineva
să te mai împietresc, mai știi? Am fost a ta!

Featured post

Mizerii

În calea mea, adesea, am întâlnit multe mizerii
de oameni și trădări pentru-ale căror sacrificii
am fost de multe ori gata să distrug imperii,
fără să-mi pese ce gândesc ori câte javre ajung să perii.

În drumul meu n-am fost ales de niciun domn glorificat
și n-a contat nicicând, vreun fel, cum cetăți am fortificat
și n-am ales să mă răzbun, știut-am numai să îi scuip
din gura mea nu au trai bun și de blestem nu mă disculp.

Featured post

Hartă

Ai luat tot… tot ce-ai găsit ai fărâmat
cât ai știut tu că mai pot.
Ai luat tot! Ai transformat din mine pielea
și ai trasat pe ea ca răni o hartă ce-a condus femeia!

Ai luat tot… tot ce-ai putut piti în palme
cât ai știut tu scoroji în ale mele diagrame.
Ai luat tot! Tot ce-a rămas în mine sfânt
și-ai prefăcut într-un venin al unui om cu ultim gând!

Ai luat tot… tot ce-ai putut ușor distruge
apoi săpând tot mai adânc ai ajuns sufletul a-mi smulge.
Ai luat tot! Tot ce-a rămas din mine viu
tu astăzi mă citești râzând, eu din dureri abia-ți mai scriu…

Featured post

Cămașa

Mi-e bine, stai liniștit, n-am nevoie de tine
așa cum n-am avut nici în zecile de nopți
când mă rugam să vii, să mă-nțelegi, în fine,
iar tu mă petreceai, cămașa să știi s-o scoți.

De multe ori vorbele tale îmi aminteau de copilărie
de pașii reci, ghidați de foame, al unor traume, nu știi
nici cel ce m-a văzut demult, nici cine mă va strânge-n brațe
ce-nseamnă interiorul meu, cum sufletul mi-e numai ațe.

De multe ori zbieram ‘nauntru-mi făr’ să-nțeleg tot ce urma,
că eram condamnată oricum să fiu sortită ei cândva
tu, te-ai născut odat’ cu mine, nesăbuito, ăsta-i chin,
dar azi am învățat trăi cu tine, iar tu mă seci de viață puțin câte puțin…

Featured post

Bărbat

Mi-a încolțit în minte brusc o întrebare
și singurul ce-mi era strâns era un mort întins în zare
când m-am apropiat, subit, a dispărut, dar am privit
de-odată sus, deasupra mea, se legăna milostivit.

Nici nu l-am întrebat de-i bine, ce ironie despre morți
oricum pe toate el le știe, acum e sfânt printre negoți
la granița pieței din ape, el și-a plătit trecerea lină
când fără aer se zbătea eu urmăream cum se înclină.

Am tras de sub balansul lui un scaun vechi și scorojit
ultimul lucru ce-l avea fu să-l mai țină sprijinit
apoi când s-a învinețit am înțeles s-a terminat
și, totuși, cine-n astă lume poate fi declarat bărbat?

Featured post

Exigent

Dacă aș fi știut când va veni sfârșitul
Pe bune, ți-aș fi spus!
M-aș mai fi bucurat puțin de tine
Azi te-am uitat, ești un intrus…

Dacă aș fi știut cum doare
Aș fi cărat la mine-n vene
Milioane de perfuzii crunte
În trup mi-aș fi montat doar drene.

Poate te cureți, poate nu
Sau poate te-a uimit cântarea,
Răsfățul meu și patima
Cu ele veneram și marea…

Sau poate te-a uimit la mine
Că te-am iubit ca pe-un sergent
Ai absolvit târziu, în fine
Azi timpul e mai exigent.

Featured post

Restanță

Știam cumva că am să mor
și m-amuzam de la distanță
de toți cei care nu credeau
când eu știam că am restanță…
că-mi promisesei de demult
din vesele-mi opiacee
de cum urma să mă adune,
de viața mea să mă dezlege.

Apoi aflat-am adevărul
nu mi-o lăsasei nici chirie
eram doar testul unui drum
spre Iad, nicicum spre feerie.

Cătușele pe-a mele glezne
ai încuiat și-ai înnădit,
fantasma mea știa să-nșele
orice gând bun ar fi venit.

M-ai pregătit atâția ani
doar să-mi arăți că ai putere,
că-n preajma mea mereu tu stai
și că găsești orice ședere.

M-ai pregătit să știu purta
mantia unei mari regine
a morții crunte ce vedeam
când tu de fapt iubeai la mine
tristețea asta glorioasă
curajul de a te-nfrunta,
azi încă sunt a ta crăiasă,
să mă aștepți la dumneata!

Featured post

Când

Când nu ai fost oricum dorit
pe lume ai venit povară,
tristețea te-a acoperit
în tine nu ști primăvară.

Când nașterea ți-a fost blestem
serbarea ta dorea pomana
sau începutului etern
în cimitir să porți coroana.

Când sentimentele-ți erau
un interzis strict de ocară
și totul îți era prescris
iadului tău te provocară.

Când nimănui n-ai fost cadou
doar un pietroi legat de gât
să încetezi să speri cândva
că vieții n-oi plăti tribut.

Când soarta vei dori s-o schimbi
să mai privești într-o oglindă
și de nu vrei să o accepți
mai bine-ai fi zidit de grindă.

Picioarele ți-oi legăna
deasupra unui scaun vechi
doar huma încă te-o chema
ca vietățile-i să-ncerci.

Featured post

Seringi

De-a lungul vieții mele am cunoscut destul de des
sunetul crunt și ascuțit al unui toc cu mândru mers
și am simțit în pielea mea sute ori mii de ace puse
la capătul unor seringi menite venelor străpunse.

Astă durere mi-e plăcere, muzica unui nepătruns
a unei boli necunoscute, a unui fir încă ascuns
astă durere mi-am păstrat, iar pielea mea n-ar ști simți
nici liniștea de după poartă, nici bucuria de copii.

Când nu-mi erai mă condamnam și nu-mi părea rău că te port
adânc pătruns, pitit în mine, eu te țineam ca pe un mort
și nu te-aș fi-ngropat în viață, voiam să te resuscitez
eu fără tine nu știam să îmi duc viața, să creez.

Azi te-am culcat la mine-n brațe, nu te mai tai, nu te mai ard,
dar ai ieșit oricum prin mine să nu te uit de camarad
azi te admit într-o oglindă, sunt eu, iubito, nu te uit
și înțeleg că n-ai doar trupu-mi, ai sufletul și l-am pierdut.

Featured post

Nu-mi mai povesti

Mie nu-mi mai povesti despre celelalte iubiri…
Nu vreau să știu și oricât aș nega că-mi pasă
Gândul meu la tine, la distanță,
zboară cum ai fi întins-o lent pe masă.

Mie nu-mi mai spune dacă în trecut era mai bine sau mai prost
și nu-mi mai povesti visul ăsta al tău anost
de cum te duci la somn înconjurat de dame
când tu câștigător penibil rămâi al unui joc de table!

Mie nu-mi mai povesti de fantezii demult apuse
și nici nu-mi arăta vorbele-ți dulci și seduse
de niște scârbe de-ale lumii pe care tu le-ai venerat
odată ce te-am renegat și te-am dezis de-a fi bărbat!

Featured post

Ucraina

Când pacea nu ne mai ajunge
și-n scrisul nostru zace sânge
numai puterea și cruzimea
pare că sufletul ni-l unge.

Când nu mai e în noi nimic,
iar de descris știm doar știrbirea
suntem doar zaț într-un ibric
mimând penibil nemurirea!

Când armele îți par de joacă
și numărul din cimitire
nici nu te sperie, nici te-ncearcă
ești clar ales spre adormire.

Când mamele plângând cu îngeri
pe care-i leagănă în frig
nu îți mai par demult a plângeri,
manifestații și priviri!

Când stai și-ntorci oameni la luptă,
iar de familie-i desparți
tu, să nu uiți, că lașul plută
va fi curând spre condamnați.

Când cerul apără scântei
și-ți ies doar drame din condei,
când vrei istoria s-o scrii
adu-ți aminte tot ce-i gri.

Când vrei doar pagina dintâi,
să te cunoască generații
să mai rostești, tu, blestemate,
cum voia ta stricară frații.

Când oi ajunge să tragi linie
să-ți amintești oricare rânjet
și al tău zâmbet, cel bolnav
triumfător, bandit din sujet.

Când lumea te va ocărî
nu te-o mai știi oricum pământul
vei fi doar scârba unor vieți
pe care tu le-ai luat cu rândul.

Mândru de tine poate ești,
dar să nu uiți c-acolo n-ai
niciun statut, nici pomenire,
nici frica ce-alor tăi le-o dai.

Mândru de tine să tot fii,
la bătrâneți de oi ajunge
sper să vezi zilnic prin fantasme
pe toți cei morți băltind în sânge
și liniștit să dormi atunci
ori să te rogi spre terminare
lucrării tale, mare domn,
să nu știi ce-nseamnă alinare!

Featured post

Minciună

Nici nu negam că va durea,
dar când te-am văzut cu ea de mână
și cum suav se prelingea
în brațele-ți ca o stăpână
simțeam în mine, încuiat,
un soi de-amar, lung fermecat
de n-ar mai fi putut să-l spele
nici cel mai brav și crud soldat…

Și când te-ai întors spre mine
și am văzut cum se ținea
mânuța mică și curată
a unui prunc ce te iubea
am înțeles că nu mi-i loc
că tre’ să fug cât mai departe,
că eu cunosc doar tragedia,
iară tu meriți ce-i aparte.

Comoara ta de preț să fie
a ta familie și de chin
să te ferească dintr-o mie
Cel Bun de-al Șarpelui venin
și să nu uiți că-n lumea asta
oricât voi hoinări nebună
eu te-am iubit neîncetat
semnat, a ta, dulce minciună!

Featured post

Gram

Mi te-am dorit cu-ardoare din clipa ce-ai venit
mi-ai arătat candoare, gând bun și nesluțit
crezut-am a ta fală despre-a iubirii luntre
și cum că între noi nu va mai sta veci punte.

Din valuri mari te-am scos, iar tu, pitit, de noi
luptai să mă câștigi, să fiu a ta, ce bine!
odată ce ți-am fost intrată-n piept adânc
m-ai părăsit timid și ai rămas plăpând.

Azi chiar de nu-ți mai sunt, să știi nu te-oi uita
rămâi cu prețul meu unicul altceva,
când vei fi fericit cu oricine, fără mine
să îți mai amintești cum cândva ne-a fost și bine.

Iar de te-o trece dorul să nu eziți rosti
cum eu ți-am fost greșeală ori joacă de copii…
pân’ ce-am să-nchid ochii am să aud în vis
citite minții mele pe toate de mi-ai zis.

Cu inima-mi străpunsă n-am să mai pot ierta
rugatu-m-am de tine ca sclava dumneata
nu mă răni, iubite, că trupul mi-l mai vindec,
dar sufletu-l mi-i mort și soarta mi-o adulmec.

M-am lămurit, nebună, renunț să sper de-acuma
și voi să-mi accept viața ce nu-i spre fericire
oricum ce fac cu ea? eu știu numai suspine…

Și de mi-ai pune-n palme un gram de bucurie,
aș lua iar suferința, ți-aș da zâmbetul ție
eu mă prefer așa, am să renunț la tot
ușor, ușor din minte pe toate să le scot!

Să le ard cu blesteme la ceas de seară sumbră
cu foc într-o pădure cu atmosferă crudă,
să mistui amintirea ce am trăit cu tine
încet, eliberat, oricum, dar nu cu mine…

Featured post

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: