La pragul casei

La pragul casei au rămas doar tălpi murdare, ostenite
Care prin viață au calcat și-acum de soartă-s prigonite
În aste urme văd poveți pe care ți le-aș cere-n zori
Numai de-ai vrea să mă înveți cum să îți dau iarăși fiori.

Pe fruntea mea sunt drumuri multe
Pe mine m-au năpăstuit
Pe tine acum, să nu te-ncrunte,
Să nu te lași învinut.

Abia de-oi ști ce-i răutatea
Ai să te-nfrupți și din iertare
Ca să te-ncurci cu bunătatea
Să iei Divina desfătare!

Palmele mele sunt miraje
Iluzii mari cu lungi păcate
Ce cară-n ele doar ultraje
De prin minți surde adunate.

Coatele ni-s doar o carcasă
Acoperă ca-ntr-o balanță
Dureri și greutăți, ce chinuri!
Doar să mergi tu cu eleganță.

Mă vezi pe mine? Sunt chiar tu
Curând vei fi în locul meu
Iară când clipa va sosi
Să-i fii iar fiu lui Dumnezeu!